Ordonanța ieftinirii produselor alimentare de bază. Analist financiar: „Va fi loc de abuzuri, sunt prevederi neclare”- DECLARAȚII EXCLUSIVE

Ordonanța ieftinirii produselor alimentare de bază. Analist financiar: Va fi loc de abuzuri, sunt prevederi neclare- DECLARAȚII EXCLUSIVE
Publicat: 29/06/2023, 17:53
Actualizat: 29/06/2023, 20:42

Proiectul privind ieftinirea unor produse alimentare de bază, cum sunt pâinea, făina, uleiul și zahărul, nu va produce efecte pozitive reale fără un studiu de impact care să arate cum pot fi un sprijin real pentru consumatori, spune analistul financiar Adrian Negrescu, pentru Gândul.

În opinia consultantului economic, fără un set de prevederi clare, mare parte dintre retaileri vor încerca să își salveze pierderile din zona produselor alimentare plafonate, crescând prețurile la celelalte produse.

Analistul susține că va fi foarte interesant de văzut cum va reuși statul să controleze cele aproape 53.000 de companii care au coduri CAEN asociate cu vânzarea de produse alimentare.

„Dacă vom vrea să cumpărăm și alte produse care nu sunt pe listă, prețurile vor crește”

„Atâta timp cât nu avem un studiu de impact, nu avem niște calcule făcute de specialiștii Guvernului, legat de efectele acestor măsuri, nu putem decât să mizăm pe buna lor credință, nimic altceva. Realitatea arată că, din păcate, această scădere a adaosului comercial nu va aduce foarte multe efecte pozitive în economie.

Și vă spun foarte clar: poate că, da, atunci când vom merge la supermarket și vom cumpăra numai produsele de pe «lista lui Ciolacu», s-ar putea să ne coste mai puțin. Dar, pe de altă parte, dacă vom vrea să cumpărăm și alte produse care nu sunt pe listă, prețurile vor crește. De ce? Pentru că, probabil, mare parte dintre retaileri vor încerca să îți salveze pierderile din zona produselor alimentare plafonate crescând prețurile la celelalte produse.

Și vorbim despre mii de produse care sunt în momentul de față în magazine. Mai mult decât atât, va fi foarte interesant de văzut cum va reuși statul să controleze cele peste 52.991 de companii care au coduri CAEN asociate cu vânzarea de produse alimentare. Nu mai vorbesc de cele alte câteva zeci de companii care activează în domeniul distribuției și logisticii în sectorul alimentar”, susține analistul financiar.

„Va fi o misiune imposibilă practic pentru Fisc să controleze modul în care se respectă această OUG”

Adrian Negrescu crede că, în lipsa unor prevederi clare, s-ar putea ajunge și la situații în care Fiscul să găsească portițe pentru a  aplica amenzi celor care lucrează în industria alimentară și, implicit, pentru a aduce bani la buget.

„Doar mergând pe ideea unei fișe de produs pe care s-o declari și statul ulterior să controleze acest lucru, va fi o misiune imposibilă pentru Fisc să controleze modul în care se respectă această OUG.

Mă îngrijorează și faptul că nu există și niște norme de aplicare foarte clare în ceea ce privește această ordonanță, mai cu seamă că statul amenință cu amenzi între 100.000 și două milioane de lei pentru firmele care nu respectă aceste prevederi ale OUG.

Îmi este teamă că va fi loc de abuzuri. Sunt niște prevederi neclare, care dau loc de interpretări. Și îmi este teamă că Fiscul va găsi astfel o portiță pentru a controla încă o dată și pentru a aplica amenzi celor care lucrează în industria alimentară și pentru a aduce bani la buget”, a mai spus analistul.

Marcel Boloș, atent la Ordonanța ieftinirii unor produse alimentare

Ministrul Finanțelor, Marcecl Boloș, a făcut joi mai multe precizări despre măsura propusă de Guvern pentru ieftinirea alimentelor de bază, care va intra în vigoare de la 1 august și va fi aplicată inițial pe o perioadă de trei luni.

Marcel Boloș a declarat că trebuie să existe garanții ca această ieftinire să apară pe tot lanţul alimentar, de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor.

După cele trei luni de aplicare, se va realiza un studiu de impact al măsurii şi se vor lua decizii în funcţie de rezultatul acestei analize.

Marcel Boloş a precizat că populaţia aşteaptă aceste măsuri din partea Guvernului şi a Coaliţiei de guvernare, în condiţiile în care a fost o perioadă de criză, cu creştere a prețurilor la produsele alimentare, dar și la alte tipuri de produse și la utilităţi publice.

„Sunt așteptate ieftiniri considerabile la aceste produse alimentare”

Ministrul Finanțelor a precizat că proiectul elaborat de Ministerul Agriculturii a fost explicat în Coaliție, având ca obiectiv final ieftinirea preţurilor la produselor alimentare de bază prin plafonarea marjelor adaosului comercial la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% şi la nivel de vânzător final cu 20%.

Este un proiect mult aşteptat de către toţi românii, urmează să fie aplicat pe o perioadă de trei luni şi sunt aşteptate ieftiniri considerabile la aceste produse alimentare”, a mai spus Marcel Boloș.

Prin proiectul de ordonanță de urgenţă, Guvernul vrea reducerea adaosurilor comerciale la 14 grupe de produse agricole şi alimentare, din 1 august, pentru 3 luni:

  1. Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300 grame și 500 grame, fără specialităţi.
  2. Lapte de vacă proaspăt 1 litru, cu grăsime 1,5%.
  3. Brânză telemea din lapte de vacă vrac.
  4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu maxim 200 grame.
  5. Făină albă de grâu ”000” 1 kilogram.
  6. Mălai standard 1 kilogram.
  7. Ouă de găină, calibrul M, 10 bucăți.
  8. Ulei de floarea-soarelui 1 litru.
  9. Carne proaspătă de pui; în aplicarea ordonanței de urgenţă înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe de pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.
  10. Carne proaspătă de porc; în aplicarea ordonanţei de urgenţă înseamnă: carne de porc de lucru, pulpă de porc.
  11. Legume proaspete vrac; în aplicarea ordonanţei de urgenţă înseamnă; roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei kapia.
  12. Fructe proaspete vrac; în aplicarea ordonanței de urgenţă înseamnă: mere roșii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă.
  13. Cartofi proaspeți albi vrac.
  14. Zahăr alb tos 1 kilogram.

CITEȘTE ȘI:

LISTA finală a celor 14 alimente de bază care se vor ieftini. Când vor beneficia românii de noile prețuri

Marcel Boloș, precizări despre ordonanța scăderii prețului la alimentele de bază. „La trei luni, se va face o analiză a impactului acestor măsuri”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
Ei sunt cei trei români care au murit în urma inundațiilor din Spania. Cu doar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Marcel Ciolacu și amanta. S-a aflat totul
Cum a reacționat Dan Badea când a fost confundat cu Mihai Mitoșeru de o „fană”....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
Ileana Sterp este hotărâtă să nu se mai implice în subiecte care nu o privesc...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek